Bătrâneţe haine grele, mult aş da să scap de ele…
La data de 1 aprilie 1990, când am fost „lăsat la vatră“ (a se citi când am fost pensionat pentru munca depusă şi limită de vârstă) am avut înscrişi în Cartea de muncă 45 de ani, patru luni şi patru zile, pentru care mi s-a stabilit o pensie de nici mai mult, nici mai puţin de 2.361 lei, pensie care în prezent, prin „grija deosebită“ pe care ne-o poartă cei aleşi în mod democratic, respectiv guvernanţii perindaţi la conducerea ţării după evenimentele din decembrie ‘89, a crescut de 1.504 ori, ajungând la fabuloasa sumă de 3.551.000 lei.
Când m-am văzut cu decizia de pensionare în mână nu ştiam ce mă aşteaptă, dar m-am bucurat nespus de mult, trăind cu speranţa că va fi mai bine, că o să duc o viaţă liniştită, lipsită de griji şi nevoi, aşa cum se cuvine unui om care a muncit aproape o jumătate de veac acolo unde a fost nevoie. În administraţia de stat, în industrie, în agricultură, ori pe unele şantiere ale patriei. Ba, să fiu sincer, mi-am făcut şi unele planuri personale, să colind prin ţară, să merg la munte, la mare, că pensionar fiind o să am timp suficient pentru multe lucruri.
Numai că nu după mult timp toate planurile şi visele mele au fost spulberate de valurile de scumpiri ce au dat peste noi, fapt care mă face să afirm că din pensia de 3.551.000 lei pe care o primesc în prezent, nu pot să mai cumpăr ce luam în ‘90 cu suma de 2.361lei.
Cum spuneam, pensia a crescut de 1.504 ori, iar preţurile au luat-o razna şi nu le mai poate nimeni stăpâni. Atunci, cu 11 lei puteam să cumpăr un litru de ulei, acum trebuie să scot din buzunar 40.000 lei. O creştere, deci de 3.636 ori, numai la ulei. Dar lista cu asemenea exemple ar putea continua la pâine, la carne şi la alte produse de bază, indispensabile din viaţa oamenilor.
Dacă în ‘90, cu 15-16 ani în urmă, plăteam întreţinerea la bloc fără probleme, acum mă apucă groaza când văd lista de plată. Atunci cu 10-12% din pensie ori salariu puteai să-ţi achiţi întreţinerea, acum nu-ţi ajunge jumătate din ce primeşti, aşa că proverbul „primeşti cu o mână şi dai cu două“ se potriveşte cum nu se poate mai bine şi în zilele noastre.
Pensionarii de azi sunt năpăstuiţi de soartă din aproape toate punctele de vedere.
Medicamentele, deşi compensate, sunt totuşi scumpe şi nu-ţi dă mâna să le mai cumperi. De plecat în staţiune, la munte ori la mare, este greu şi de multe ori imposibil. Dacă în trecut am fost la mare cu întreaga familie (soţia şi trei copii) după ‘89 mai văd marea numai la televizor. M-am luat gândul de la toate…
Aşa cum am mai spus, nu aş dori să mor niciodată, aşa cum nu doreşte nimeni acest lucru. Din păcate, am întâlnit în viaţa de fiecare zi şi oameni, respectiv pensionari, care-şi roagă moartea pentru a nu se mai chinui pe acest pământ, pentru zilele amare pe care le duc. Dar ce să faci, nu poţi muri când vrei, pentru că - vorba cântecului - „şi moartea e blestemată, nu vine când e chemată“.
După cum se ştie, în campania electorală, cu zâmbetul său caracteristic marinarul Traian Băsescu ne-a salutat cu îndemnul: Să trăiţi bine! Dar cine trăieşte bine astăzi? În nici un caz, pensionarii NU…
Pavel Ciurdaru
Pensionar Arad
