Senatorul Aurel Ardelean a susţinut o declaraţie politică prin care precizează faptul că România a fost plasată pe locul al treilea ca număr de plângeri înregistrate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, după Federaţia Rusă şi Turcia. „Un element important îl constituie nu doar imaginea dezolantă pe care acest loc îl oferă României şi sistemului de justiţie, ci şi valoarea despăgubirilor achitate de stat care ajung la suma de patru milioane de euro. Conform unui raport al CEDO, pe rolul instanţei europene pentru drepturile omului sunt înregistrate peste 8.000 de cereri împotriva României, sigur că nu toate aceste cereri ajung să se judece, pentru că aproximativ 90% dintre ele sunt respinse de CEDO ca inadmisibile, dar numărul lor este extrem de mare. Din totalul plângerilor adresate Curţii, 12% au vizat România"
În continuare, senatorul Aurel Ardelean a subliniat că el consideră că mai ales în contextul integrării în Uniunea Europeană, justiţia trebuie să îşi facă datoria.„Faptul că un număr atât de mare de români îşi caută dreptatea în altă parte decât în ţară este alarmant şi se impun măsuri din partea instituţiilor responsabile ale statului. Dacă aceste instituţii şi cei care le conduc nu înţeleg că trebuie să oferim cetăţenilor noştri încredere în justiţie atunci şansa României de integrare europeană este deja compromisă" a adăugat senatorul arădean.
Mai mult decât atât, Aurel Ardelean susţine că nu putem cere uniunii să acorde încredere justiţiei din România, cât timp nici cetăţenii acestei ţări nu cred în ea, fapt demonstrat de numărul mare de oameni care se adresează instanţelor internaţionale.
„Soluţii există, acum nimeni nu poate să afirme că nu avem legislaţie compatibilă cu normele europene, şi atunci care este motivul care îi determină pe români să apeleze la instanţele europene? Îmi doresc ca în acest an, în care Justiţia în primul rând va juca un rol important în integrarea europeană, să fie unul mai bun şi favorabil populaţie care trebuie să redobândească încre-derea în justiţie", a încheiat senatorul Ardelean.