Eurovision 2006
După ani de zile în care România n-a reuşit să aibă o evoluţie satisfăcătoare la Eurovision, să ne amintim doar de falseturile Didei Drăgan atunci când a fost aleasă împreună cu trupa Compact să reprezinte România, de la selecţia din acel an rămânându-ne şlagăr naţional melodia „Say something" a lui Laurenţiu Cazan, sau de prestaţia mai mult decât slabă a Mălinei Olinescu de la „Şcoala vedetelor", iată că, de doi ani ţara noastră reuşeşte să obţină locuri pe podium, ocupând în 2005 locul 3 cu Luminiţa Anghel şi trupa Sistem, anul acesta locul 4 prin Mihai Trăistariu a cărui talent muzical şi voce de excepţie nu puteau trece neobservate. Melodia a fost prost aleasă după părerea mea, vocea lui Mihai permiţându-i mult mai mult, ca să nu mai vorbim de limba italiană în care a cântat-o. Dacă tot s-a ales o altă limbă decât cea română, măcar să fi cântat în engleză aşa cum au procedat majoritatea ţărilor concurente.
Ceea ce vreau să reliefez aici nu este nici prestaţia lui Mihai Trăistariu, nici a celorlalţi concurenţi. Cred că se impune o discuţie mai amplă asupra selectării piesei concurente şi modul de vot la nivel de concurs.
Cel puţin în România, artişti consacraţi pe baza talentului şi a vocii nu concurează pentru o reprezentare a ţării la Eurovision din simplul motiv că un eventual eşec şi-ar pune grav amprenta asupra carierei lor ca să nu mai spun asupra încasărilor de pe urma activităţii prestate. Poate că aşa se întâmplă şi în alte ţări însă cel puţin la nivel de România, se prezintă la selecţie artişti la sfârşit de carieră, cazul Didei Drăgan dar nu numai a ei, sau „făcuţi" peste noapte artişti de calculator şi softuri „deştepte", vezi cazul trupei Akcent, băieţii prestând live mai mult decât ruşinos. Păcat că trag în jos şi talente ca a solistei Nico de exemplu. În fine, în loc să concureze, pentru a reprezenta ţara noastră într-un concurs muzical atât de important, crema cântăreţilor, se vădeşte a avea pretenţii de laureaţi exact zaţul! Adică cei care nu-şi mai găsesc locul în peisajul muzical românesc. Nici Mihai nu prea face excepţie de la această regulă, toţi iubitorii de muzică ştiind că solistul, în afară de activitatea cu trupa Valahia, nu a scos nimic important. O singură piesă o tot interpretează de câţiva ani, „Cât de frumoasă eşti", prima piesă de pe singurul album scos solo, un amalgam de genuri diferite. Probabil că este greu să te afirmi fără un compozitor bun alături însă putem lua exemplul Andei Adam. Prin 1997 dacă nu mă înşel, trupa Racla scotea o melodie „Nu mă uita", la care Anda Adam a avut un aport considerabil. De fapt, aşa am auzit de ea. De atunci? Nimic! Până când îl roagă(?) pe Marius Moga să-i scrie un album si bang! Anda Adam din nou în topuri! Pân-atunci… picto-riale sexi şi… cam atât.
Bun, trecând peste modul cum ajung cântăreţii români să reprezinte ţara la Eurovision, o dată ajunşi acolo altă trăsnaie! Evident, concurenţii, criticii muzicali, mass-media prezentă la repetiţii şi nu în ultimul rând publicul, cunoscător de muzică uşoară bineînţeles, fac un top. Un top al favoriţilor. Poate cel mai apropiat de adevăr luând în considerare muzicalitatea melodiilor, vocea şi talentul interpreţilor. Dar vine momentul voturilor. Voturi care se dau în funcţie de prietenii politice, vecinătăţi geografice şi alte interese! Şi o grămadă de solişti de muzică uşoară sunt daţi peste cap de nu mai înţeleg nimic! Despre publicul de acasă nici nu mai comentăm. De exemplu în ediţia din acest an, România a acordat 12 puncte Moldovei pentru că de ceva vreme, pe posturi muzicale de la noi se tot difuzează piesa „Loco" a lui Arsenie şi a Nathaliei, piesă care orchestrată cu ajutorul calculatorului sună excelent chiar, însă live… n-ar fi meritat. Noroc că Moldova face parte din neamul românesc şi… normal că a primit punctaj maxim. Şi exemplele ar putea continua. Unii prezentatori nu s-au sfiit să spună: „şi, în final, 12 puncte vecinilor şi prietenilor noştri…" şi urma ţara prietenă!
Despre câştigătorii din acest an ce să mai spunem? Eu ştiam că Eurovisionul este un festival de muzică uşoară! Se poate face comparaţie între genuri diferite? Odată precedentul creat o să urmeze o varză; operă, fanfară şi, de ce nu, muzică simfonică. Dacă asta se preferă la ora actuală în Europa într-un festival concurs de muzică uşoară, Doamne fereşte ce o să ne aştepte şi pe noi din 2007.
Să promovăm, deci, monstruozităţile, că astea-s acum la modă! Să fie într-un ceas bun!
