„Un necaz nu vine niciodată singur", zice o vorbă din popor, care vine ca o mănuşă pe mâinile bătătorite de atâta lucru ale sătenilor din Şiştarovăţ. Pe lângă faptul că cele 500 de suflete din comună nu au asistenţă medicală de 13 ani, harnicii locuitori din acea parte a judeţului se mai confruntă cu o problemă deosebită în lumea satelor. Este vorba despre lipsa unei pieţe pe raza comunei, fapt care creează o grămadă de neajunsuri pentru viaţa oamenilor. Singura speranţă a gospodarilor rămâne piaţa de la Lipova, unde încearcă să-şi valorifice bruma de produse din bătătură. După cum ne informa dl. Marinel Jurjescu, primarul comunei Şiştarovăţ, autorităţile locale au încercat să acceseze unele programe europene pe infrastructura locală, însă edilii sunt suficient de realişti ca să nu-şi facă iluzii, deocamdată: „În teritoriu lipseşte informaţia cu privire la accesarea fondurilor europene. Birocraţia este în floare şi în acest domeniu, iar documentaţia care se cere este mult prea stufoasă.
Noi tot tragem nădejde că se va schimba legislaţia şi că banii europeni, cu care ne tot ameninţă guvernanţii, vor ajunge acolo unde trebuie, adică la comunităţile locale, care au nevoie de ei ca de aer, ca să schimbe faţa localităţilor şi să ridice nivelul de trai a cetăţenilor, măcar în privinţa celor mai elementare standarde occidentale", speră primarul de Şiştarovăţ…